Candy Jim: când rămâi mereu fără mutări

Există un fel aparte de frustrare în Candy Jim, când termini un nivel având nevoie de încă două dintr-un lucru și cu zero mutări rămase. Se întâmplă destul de des încât să pară că jocul te tachinează. Nu te tachinează. Îți spune că ai cheltuit devreme mutări de care aveai nevoie târziu.

Fiecare nivel îți dă un buget fix. Tratează-l ca atare.

Fiecare mutare trebuie să facă două treburi

La început îți poți permite mutări care doar fac o potrivire. Pe la jumătatea nivelului, nu mai poți. O mutare bună în Candy Jim face cel puțin două dintre acestea deodată:

• Scoate bomboanele pe care le cere de fapt obiectivul nivelului
• Pregătește următoarea potrivire prin ce cade în loc
• Sparge un obstacol sau deschide o zonă blocată
• Construiește spre un bonus

Dacă mutarea pe care urmează s-o faci face doar una dintre ele, petrece zece secunde căutând una care face două. Acele zece secunde valorează mai mult decât mutarea.

Cascadele sunt toată economia

O cascadă costă o mutare și poate scoate treizeci de bomboane. O potrivire curată de trei costă o mutare și scoate trei. Raportul ăsta e tot jocul.

Cascadele vin din potrivirile de jos, pentru că tot ce e deasupra trebuie să se reașeze și ajunge adesea în potriviri noi. Așa că atunci când alegi între potrivirea curată și evidentă de la nivelul ochilor și una mai stângace în partea de jos a tablei, alege-o pe cea stângace.

Vei face potriviri care arată mai prost și vei termina niveluri cu mutări de rezervă. Ăsta e schimbul.

Ocupă-te devreme de colțuri

Colțurile și marginile sunt locurile unde se pierd nivelurile. Se reumplu încet, adesea acolo stau obstacolele, iar tot mijlocul tablei poate curge frumos în timp ce un colț stă neatins, cu patru piese de obiectiv blocate în el.

Uită-te la tablă înainte de prima mutare și găsește locul cel mai greu de atins. Apoi începe de acolo cât mai ai mutări de irosit ca să ajungi la el. Dacă îl lași la final, ai nevoie de o potrivire anume într-un colț anume cu trei mutări rămase, adică dat cu banul, nu un plan.

Bonusurile nu sunt recompense, sunt unelte

Să faci un bonus pare răsplata. Nu e, e pregătirea. Răsplata e locul în care îl folosești.

• Un bonus care golește un rând e cel mai bine îndreptat de-a lungul rândului cu cele mai multe piese de obiectiv, nu al rândului în care se întâmplă să stea
• Două bonusuri unul lângă altul valorează mult mai mult decât două folosite separat, așa că adesea merită să ții unul o tură
• Un bonus pe care nu l-ai folosit niciodată e un bonus irosit

Ultimul îi prinde pe toți. Dacă ești la ultima mutare și ții o piesă specială, folosește-o. Nu există niciun premiu pentru un final ordonat.

Recunoaște devreme un nivel pierdut

Unele table încep prost. Nicio culoare de obiectiv jos, obstacole care blochează singurul drum, totul adunat în jumătatea greșită. De obicei îți dai seama în trei mutări.

Un restart la mutarea trei nu te costă nimic. Să descoperi asta la mutarea douăzeci și cinci te costă tot nivelul, plus enervarea. Să înveți să decizi devreme e o abilitate adevărată și face jocul mult mai puțin iritant.

Pe scurt

• Fă ca fiecare mutare să facă două lucruri după deschidere
• Potrivește jos ca tabla să cadă în cascadă și să se plătească singură
• Atacă întâi colțul incomod, cât încă îți permiți
• Îndreaptă bonusurile spre obiectiv și nu termina niciodată un nivel ținând unul
• Dă restart unei table proaste la mutarea trei, nu la douăzeci și cinci

Nivelurile care păreau imposibile de obicei nu erau. Doar ai ajuns la final cu bugetul gol.