Carrom Jim: ochire, putere și regina

Carrom este unul dintre acele jocuri pe care le-a jucat toată lumea și pe care aproape nimeni nu le-a învățat de la cineva. Îl înveți privind un unchi care trimite strikerul cu un bobârnac peste tablă și prefăcându-te că ai înțeles ce a făcut. Carrom Jim păstrează fizica destul de cinstită încât tehnica reală să funcționeze și aici, așa că merită s-o cunoști cu adevărat.

Puterea e lucrul pe care îl greșești

Aproape fiecare lovitură proastă la carrom e prea puternică. O lovitură grea trimite piesele zburând spre marginile îndepărtate, îți strică propria așezare și de obicei lasă tabla mai rea pentru tine decât înainte de tura ta.

Tabla face cea mai mare parte din treabă. O piesă aflată lângă un buzunar are nevoie de o atingere ușoară, nu de o lovitură. Trage înapoi cam o treime din cât ți se pare corect și vei băga mai multe.

• Ușor pentru orice e deja aproape de un buzunar
• Mediu ca să desfaci un grup din mijloc
• Tare doar când chiar ai nevoie ca o piesă să străbată toată tabla

Singurul loc unde lovitura tare e corectă este spargerea. Lovitura de deschidere trebuie să fie fermă și puțin în afara centrului, ca grupul să se împrăștie în loc să rămână un ghem ordonat pe care apoi trebuie să-l desfaci piesă cu piesă.

Ochește punctul de contact, nu piesa

Aceasta e singura idee care transformă un începător în cineva care poate goli o tablă. Nu ochești piesa cu strikerul. Ochești punctul de pe piesă care o trimite spre buzunar.

Imaginează-ți o linie de la buzunar, prin centrul piesei, care iese pe partea cealaltă. Locul în care linia iese prin spatele piesei este locul unde trebuie să lovească strikerul. Dacă piesa e exact între tine și buzunar, acela e centrul. Dacă piesa e într-o parte, punctul de contact se mută pe margine, iar după un anumit unghi lovitura pur și simplu nu există.

Să știi când lovitura nu există e la fel de util ca s-o reușești. Atunci joci pe margini.

Lovitura din margine nu e o lovitură de efect

Să faci strikerul să ricoșeze dintr-o margine laterală pare spectaculos. De fapt e răspunsul obișnuit pentru o piesă aflată în spatele altei piese, iar după ce reușești câteva o vei folosi mereu.

Regula e aceeași ca la lumina într-o oglindă: unghiul în care intră este unghiul în care iese. Ochește un punct de pe margine, nu piesa, și lasă geometria să facă restul. Putere mică, pentru că un ricoșeu care ajunge tare nu mai are nicio precizie.

Regina, și acoperirea pe care toată lumea o uită

Regina roșie valorează cel mai mult și este motivul pentru care se pierd rundele.

Nu poți doar s-o bagi și să încasezi punctele. Trebuie s-o acoperi: să bagi una dintre piesele tale la lovitura următoare. Dacă ratezi acoperirea, regina se întoarce direct în centru, iar tu i-ai dat adversarului mijlocul tablei și o tură.

Așa că nu merge pe regină în clipa în care poți. Mergi pe ea când ai o piesă ușoară de-a ta lângă un buzunar cu care s-o acoperi. Dacă piesele care ți-au rămas sunt toate în locuri incomode, ia regina mai târziu și bagă mai întâi una ușoară.

Lasă tabla în ordine

Tura ta se termină fie că bagi o piesă, fie că nu, iar aproape la fel de mult ca piesa pe care ai luat-o contează unde a ajuns tot restul.

O lovitură care bagă o piesă, dar desface un grup spre jumătatea adversarului, te-a costat mai mult decât ți-a adus. Când două lovituri au aceleași șanse, alege-o pe cea care lasă piesele unde le vrei la tura următoare.

Pe scurt

• Folosește o treime din puterea de care crezi că ai nevoie
• Ochește punctul de contact de pe piesă, nu piesa
• Loviturile din margine sunt obișnuite, nu de efect, și cer putere mică
• Ia regina doar când ai pregătită o lovitură de acoperire
• Gândește-te unde ajunge tabla, nu doar ce ai băgat

Carrom răsplătește stăpânirea de sine mai mult decât orice joc de masă de mărimea lui. Jucătorul care atinge ușor și se gândește la tura următoare îl bate pe cel care lovește tare și speră, aproape în fiecare rundă.